Geologie
Depunerile de loess[1] din zona de sud-est a ţării sunt relativ recente şi se suprapun pe depozite sedimentare mai vechi dispuse peste orogenul nord-dobrogean. În prima parte a Cuaternarului în spaţiul dintre Siret şi Prut se depun stratele de Babele-Barboşi (argile, nisipuri) în condiţiile unei transgresiuni (Mindel – Riss) care a atras apele mării la vest de Galaţi, unde s-au întâlnit cu cele din Câmpia Română. Sedimentarea continuă şi în Pleistocenul mediu în condiţiile restrângerii spre E şi NE a ariei lacustre, depunându-se aluviuni, inclusiv ale Dunării. Concomitent are loc un transport eolian masiv prin a cărui depunere au rezultat depozitele loessoide pe porţiunile exondate. Originea loessului se presupune a fi carpatică, perioada de depunere suprapunându-se pe interglaciarul Gunz – Mindel, dar mai ales Riss – Wurn, ceea ce explică formarea unui pachet gros de loess, care a avut ca sursă depozitele glaciare destul de extinse în zona carpatică. Stratul de loess atinge grosimi de 20-70 m fiind situat peste o fostă câmpie piemontană, sub forma unor terase aproape netede, existând intercalate până la 7 orizonturi de soluri fosile[2].
Subsidenţa[3]din Câmpia Siretului Inferior debutează în Pleistocenul superior, dar efectele sale se observă pe parcursul Holocenului, coborârea fiind de 7-8 mm pe an, fiind prezentă şi în perioada actuală. Spaţiul actual al câmpiei a funcţionat ca ultimul bazin lacustru, uneori fiind legat de Marea Neagră. Ea este vizibilă prin apariţia unui spaţiu foarte jos cuprins între oraşele Galaţi şi Brăila, unde se observă clar dispariţia structurilor loessoide, ce apar atât în sudul Glacisului Covurlui, cât şi în nordul Câmpiei Brăilei, la altitudini ceva mai mici.
Oscilaţiile de nivel ale Mării Negre reprezintă factorii determinanţi în formarea abrupturilor din zona Galaţiului. Multe dintre transgresiunile şi regresiunile marine sunt controversate, în cărţile de specialitate fiind ipoteze ale acestor mișcări. Au existat transgresiuni care au determinat pătrunderea apelor în estul Câmpiei Române: transgresiunea Karagat (70000 ani) a determinat ridicarea nivelului mării cu +10 m faţă de nivelul actual (interglaciarul Riss-Wurn).(Figurile nr. 1 şi 2)Ultimele două transgresiuni din Holocen au transformat spaţiul estic al ţării într-un golf, apele mării crescând cu 3, respectiv 5 m peste nivelul actual, rezultând aluvionări ce au dus la o pendulare a cursurilor Siretului şi Prutului, la apariţia limanurilor – Cătuşa, Mălina şi la tăierea de maluri în frunţile de terasă ale conurilor aluviale, rezultând faleza actuală.
[1] Rocă sedimentară detritică neconsolidată, predominant prăfoasă şi poroasă, alcătuită din cuarţ, argilă şi carbonaţi
[2] Posea 1987 – Geografie fizică;
[3] Subsidență – proces de coborâre lentă a scoarței terstră pe fisuri/falii ale acesteia
Subsidenţa[3]din Câmpia Siretului Inferior debutează în Pleistocenul superior, dar efectele sale se observă pe parcursul Holocenului, coborârea fiind de 7-8 mm pe an, fiind prezentă şi în perioada actuală. Spaţiul actual al câmpiei a funcţionat ca ultimul bazin lacustru, uneori fiind legat de Marea Neagră. Ea este vizibilă prin apariţia unui spaţiu foarte jos cuprins între oraşele Galaţi şi Brăila, unde se observă clar dispariţia structurilor loessoide, ce apar atât în sudul Glacisului Covurlui, cât şi în nordul Câmpiei Brăilei, la altitudini ceva mai mici.
Oscilaţiile de nivel ale Mării Negre reprezintă factorii determinanţi în formarea abrupturilor din zona Galaţiului. Multe dintre transgresiunile şi regresiunile marine sunt controversate, în cărţile de specialitate fiind ipoteze ale acestor mișcări. Au existat transgresiuni care au determinat pătrunderea apelor în estul Câmpiei Române: transgresiunea Karagat (70000 ani) a determinat ridicarea nivelului mării cu +10 m faţă de nivelul actual (interglaciarul Riss-Wurn).(Figurile nr. 1 şi 2)Ultimele două transgresiuni din Holocen au transformat spaţiul estic al ţării într-un golf, apele mării crescând cu 3, respectiv 5 m peste nivelul actual, rezultând aluvionări ce au dus la o pendulare a cursurilor Siretului şi Prutului, la apariţia limanurilor – Cătuşa, Mălina şi la tăierea de maluri în frunţile de terasă ale conurilor aluviale, rezultând faleza actuală.
[1] Rocă sedimentară detritică neconsolidată, predominant prăfoasă şi poroasă, alcătuită din cuarţ, argilă şi carbonaţi
[2] Posea 1987 – Geografie fizică;
[3] Subsidență – proces de coborâre lentă a scoarței terstră pe fisuri/falii ale acesteia
Evoluţia cursului Dunării oscilează în strânsă legătură cu a celorlalți trei factori precizaţi anterior, în zona Galaţi ea adâncindu-se în perioada de regresiune sau aluvionând patul albiei la transgresiune. Chiar dacă apele mării sunt într-o uşoară creştere în ultimele două milenii (circa 4 m), după ultima regresiune holocenă – Fanagoriană începe formarea Deltei Dunării, iar cursul fluviului se menţine pe actualul traseu. Totuşi ultima regresiune determină o adâncire a Dunării, care schimbă nivelul de bază şi determină o eroziune liniară în depozitele loessoide a micilor tributari care fragmentează faleza dându-i aspect lobat – Văile Ţiglinei, Mălinei sau Cătuşei, la care se adaugă numeroase văi sufozionale.
Relief
Oraşul Galaţi este localizat pe 2 terase loessoide care se termină printr-un mal abrupt spre est, sud şi vest. Sub denumirea de faleză a Dunării este cunoscută partea situată în paralel cu albia minoră a Dunării, având orientare NE-SV, cu o forma uşor curbată, cu convexitatea către oraş. Se desfăşoară pe o lungime de 4 km, existând o altitudine relativă ce, în porţiunile cele mai înalte, depăşeşte 40m.
Spaţiul situat în estul ţării se caracterizează prin altitudini joase, fiind localizat în apropierea gurilor de vărsare actuale ale Dunării în Marea Neagră. Altitudinile coborâte au determinat ca pe perioade îndelungate de timp zona să fie acoperită de ape[1], dar relieful actual să fie modelat sub acţiunea conjugată a mai multor factori în Cuaternar: depunerile loessoide din spaţiul sudic al Glacisului Covurlui, oscilaţiile de nivel ale Mării Negre în perioadele glaciare-interglaciare, subsidenţa activă din Câmpia Siretului Inferior şi, nu în ultimul rând, formarea şi evoluţia văii Dunării. Efectul conjugat al acestor factori a determinat apariţia, în zona oraşului Galaţi a unei faleze inactive sinuoase, ce înconjoară oraşul, cu o altitudine relativă de 42 m, față de cursul Dunării situat la altitudini de 3-4 m în raport cu nivelul Mării Negre. Situl acestuia are forma unei peninsule, cu baza spre nord, cu aspect de evantai deschis spre sud. Faleza este un abrupt scos la zi şi modelat prin eroziunea valurilor (abraziune), de-a lungul ţărmurilor lacustre, maritime şi oceanice, iar după funcţionalitate poate fi activă sau moartă[2]. O faleză este considerată moartă dacă sectoarele de abrupturi create prin abraziune marină se află la mare depărtare de poziţia actuală a ţărmului, unde nu mai ajunge apa mării nici la furtuni mari. Se pot forma astfel de faleze dacă în zonă au loc ridicări epirogenetice sau, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul falezei de la Galaţi, au loc regresiuni marine, ceea ce duce la retragerea mării; modificarea nivelului de bază determină adâncirea sistemelor fluviale – Dunărea, în acest caz.
[1]Încă din perioada în care exista bazinul dacic (Ponţian) prin spaţiul în care se găseşte oraşul se făcea legătura cu bazinul Euxinic, funcţionând astfel spaţii acvatice – salmastre de tip seminînchis;
[2]Conform definiţiei din Dicţionar de geografie fizică – M. Ielenicz, 1999;
Spaţiul situat în estul ţării se caracterizează prin altitudini joase, fiind localizat în apropierea gurilor de vărsare actuale ale Dunării în Marea Neagră. Altitudinile coborâte au determinat ca pe perioade îndelungate de timp zona să fie acoperită de ape[1], dar relieful actual să fie modelat sub acţiunea conjugată a mai multor factori în Cuaternar: depunerile loessoide din spaţiul sudic al Glacisului Covurlui, oscilaţiile de nivel ale Mării Negre în perioadele glaciare-interglaciare, subsidenţa activă din Câmpia Siretului Inferior şi, nu în ultimul rând, formarea şi evoluţia văii Dunării. Efectul conjugat al acestor factori a determinat apariţia, în zona oraşului Galaţi a unei faleze inactive sinuoase, ce înconjoară oraşul, cu o altitudine relativă de 42 m, față de cursul Dunării situat la altitudini de 3-4 m în raport cu nivelul Mării Negre. Situl acestuia are forma unei peninsule, cu baza spre nord, cu aspect de evantai deschis spre sud. Faleza este un abrupt scos la zi şi modelat prin eroziunea valurilor (abraziune), de-a lungul ţărmurilor lacustre, maritime şi oceanice, iar după funcţionalitate poate fi activă sau moartă[2]. O faleză este considerată moartă dacă sectoarele de abrupturi create prin abraziune marină se află la mare depărtare de poziţia actuală a ţărmului, unde nu mai ajunge apa mării nici la furtuni mari. Se pot forma astfel de faleze dacă în zonă au loc ridicări epirogenetice sau, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul falezei de la Galaţi, au loc regresiuni marine, ceea ce duce la retragerea mării; modificarea nivelului de bază determină adâncirea sistemelor fluviale – Dunărea, în acest caz.
[1]Încă din perioada în care exista bazinul dacic (Ponţian) prin spaţiul în care se găseşte oraşul se făcea legătura cu bazinul Euxinic, funcţionând astfel spaţii acvatice – salmastre de tip seminînchis;
[2]Conform definiţiei din Dicţionar de geografie fizică – M. Ielenicz, 1999;
Climă
Spațiul în care se desfășoară faleza este situat în tipul de climă temperat continetală cu nuanțe de ariditate, unde se înregistreză temperatui medii anulale de 10,5 0C, veri uscate și fierbinți și ierni geroase și uscate, cu fenomene de viscol.
În anotimpul rece, când temperaturile aerului coboară foarte mult (-10, chiar -15 0C), iar apa fluviului înregistrează temperaturi pozitive de +2 sau +30C, apare un fenomen deosebit numit ,,Dunărea fierbe"[1] . În anii în care suprafețele acvatice îngheaţă[2], răcirea pronunţata a apei va avea efecte asupra vegetaţiei, primăvara regiunile limitrofe sunt mai reci, fapt vizibil prin înflorirea mai târzie a plantelor pe malul lacurilor şi Dunării.
[1]Iarna pe Dunăre temperatura aerului poate sa scadă foarte mult sub zero grade dar temperatura apei sa fie totuşi de 10C - 30C peste zero deoarece apa are cea mai mare căldură specifică (4185 J/kgK). Răcirea apei se realizează mult mai lent decât a aerului. Datorită diferenţei de temperatură a apei Dunării şi a aerului atmosferic conform principiului peretelui rece apa de la suprafaţa râului se vaporizează fenomenul este cunoscut sub denumirea 'fierbe Dunărea'.
[2] In perioada ianuarie – martie 2012 Dunărea şi lacurile din jur au îngheţat în totalitate
În anotimpul rece, când temperaturile aerului coboară foarte mult (-10, chiar -15 0C), iar apa fluviului înregistrează temperaturi pozitive de +2 sau +30C, apare un fenomen deosebit numit ,,Dunărea fierbe"[1] . În anii în care suprafețele acvatice îngheaţă[2], răcirea pronunţata a apei va avea efecte asupra vegetaţiei, primăvara regiunile limitrofe sunt mai reci, fapt vizibil prin înflorirea mai târzie a plantelor pe malul lacurilor şi Dunării.
[1]Iarna pe Dunăre temperatura aerului poate sa scadă foarte mult sub zero grade dar temperatura apei sa fie totuşi de 10C - 30C peste zero deoarece apa are cea mai mare căldură specifică (4185 J/kgK). Răcirea apei se realizează mult mai lent decât a aerului. Datorită diferenţei de temperatură a apei Dunării şi a aerului atmosferic conform principiului peretelui rece apa de la suprafaţa râului se vaporizează fenomenul este cunoscut sub denumirea 'fierbe Dunărea'.
[2] In perioada ianuarie – martie 2012 Dunărea şi lacurile din jur au îngheţat în totalitate
Hidrografie
Aspectele hidrologice sunt în strânsă legătură cu evoluţia sistemelor acvatice. Cea mai mare parte din lungimea falezei este destul de depărtată de apă, astfel încât nu este afectată direct. Singurul segment care vine mai des în contact cu apele este faleza situată în paralel cu actualul curs al Dunării; la creşterea debitelor din mai-iulie faleza inferioară este inundată de apele fluviului, cel mai mare nivel atins fiind cel din 2010. În aceste condiţii infiltraţiile pot submina stabilitatea falezei. Interesante sunt vechile văi sufozionale care debuşează spre Dunăre, fiind preluate prin canale, dar au efecte asupra stabilităţii generale. Era celebră ,,falezo-gaura", respectiv o surpare a falezei superioare din zona numită ,,La Elice", în spaţiul bulevardului, astfel încât până în septembrie 2017, timp de 4 ani circulaţia a fost deviată, apreciindu-se că, pe lângă apele freatice ce se canalizează în spaţiul respectiv, malul este lovit şi de un curent al Dunării, ca urmare a vărsării Siretului în Dunăre, prin ricoşarea din malul tulcean.
Vegetație și faună
Faleza are aspectul unui spaţiu împădurit, indiferent de poziţia geografică. Sunt specii plantate ce au avut ca scop iniţial creşterea stabilităţii malului. S-au transformat în timp în mici crânguri , adevărate fâşii de verdeaţă, utilizate pentru recreere. Dominante sunt speciile de salcâm, tei, plop, sălcii, în apropierea apei, frasini, pini, jepi la care se adaugă specii de arbuşti.
Fauna este specifică stepei – reptile, melci, păsări ce îşi construiesc cuibul în malul loessoid; faleza situată în apropierea Dunării a fost habitat pentru o căprioară, care a ajuns pe faleză în iarna lui 2012, când fluviu a îngheţat , fiind amplasat un fânar pentru hrănirea ei; în timpul iernii se stabileşte o familie de ciufi de pădure, iar în zona cea mai împădurită se pot observa familii de fazani. Ihtiofauna este bogată, în ape fiind domeniul crapului, somnului, scrumbiei de Dunăre etc.